Lucian Goian, fost fotbalist la CFR Cluj, a vorbit în termeni duri despre modul în care FCSB a tratat meciul din Supercupa României, pierdut în fața campioanei CFR Cluj, scor 0-0 (4-1 d.p.).
La pauza meciului de la Ploiești, FCSB a efectuat toate cele cinci schimbări disponibile, riscând să rămână în inferioritate numerică, dacă unul dintre jucători s-ar fi accidentat.
În următorul meci, FCSB o va întâlni, acasă, pe FC Botoșani, în campionat. Partida va avea loc duminică, de la ora 21:00, și va putea fi urmărită, în format live text, pe www.prosport.ro.
Lucian Goian a criticat dezinteresul de care FCSB a dat dovadă față de Supercupa României și susține că această atitudine ar putea să dăuneze jucătorilor formației din Capitală.
„Un trofeu aduce un plus de încredere jucătorilor, un plus de imagine clubului. Au numai de câştigat cei de la CFR. Mă surprinde lipsa de interes a celor de la FCSB pentru acest trofeu. Pe lângă faptul că au făcut 5 schimbări la pauză, au fost şi discuţii înainte de meci. Mi se pare dezinteres pentru un trofeu, numai numele Supercupa României ar trebui să te facă să îl doreşti. Dar se pare că în România, dacă nu câştigi ceva de pe urma adjudecării unui trofeu, nu există interes. Înainte, un trofeu conta foarte mult. Nu ştiu dacă este ok această abordare a FCSB. Se întâmplă acolo lucruri pe care nu le înţeleg.
Majoritatea jucătorilor de la FCSB nu le-au picat bine aceste schimbări şi această punere pe plan secund a câştigării trofeului. Credeţi că jucătorii de la FCSB nu voiau să fie cu trofeul în mână acum, să fie la toate ştirile mâine? Cu siguranţă, e o frustrare în rândul jucătorilor, care şi-au dorit, au dat tot. Dar nu depinde numai de ei”, a declarat Lucian Goian, la Look Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER